Tehnologii care vor revoluţiona lumea
Cel mai mare dezastru de mediu din lume, scurgerea de ţiţei care are loc de peste şapte săptămâni în Golful Mexic, scumpirea produselor petroliere şi criza determină companiile să caute noi metode de a produce şi consuma energie.
Cei 147 de dolari la care ajunsese barilul de ţiţei în vara lui 2008 şi repetatele întreruperi în furnizarea gazelor naturale din cauza fricţiunilor existente între Rusia şi Ucraina au împins companiile să se reorienteze rapid. Vă prezentăm mai jos cinci tehnologii inedite în care coloşii mondiali caută noi surse de bani. Şi un mediu mai curat.
Exxon Mobil, cea mai mare companie petrolieră a lumii testează viabilitatea vânzării de biocombustibili proveniţi din alge ca sursă alternativă de energie, potrivit Reuters. Gigantul vrea să proceseze algele în rafinăriile existente, astfel încât să fie compatibil atât cu tehnologiile de rafinare, cât şi cu infrastructura de transport. Deşi omenirea îşi bate capul după găsirea de noi surse de energie, unii şi-au dat seama că există deja una veche de miliarde de ani: fotosinteza. Cercetătorii de la CNRS, din Franţa, au reuşit să transforme energia chimică generată prin fotosinteză în energie electrică. Soluţia: dezvoltarea unui nou tip de celulă, conform Science Daily.
Prin fotosinteză, plantele transformă energia soarelui în energie chimică. Cu ajutorul luminii, bioxidul de carbon şi apa sunt transformate în glucoză şi oxigen. Oamenii de ştiinţă de la CNRS au realizat mici electroliţi modificaţi pe care i-au introdus într-un cactus. Apoi s-a produs minunea şi s-a putut observa fotosinteza pe viu. Cu cât "planta" este expusă la mai multă lumină, cu atât este accelerată producerea glucozei şi a oxigenului. Ceea ce înseamnă că mai mult "combustibil" este produs.
Bloom Box este un sistem de celule de combustibil care poate alimenta cu energie o casă. Existent deocamdată doar în forme masive, şi folosit de companii precum Google sau Ebay, sistemul va fi disponibil pe piaţă peste cinci ani. Aparatul este dezvoltat de Bloom Energy din Silicon Valley. Fondatorul companiei este KR Sridhar, fost inginer la NASA. Lui i-a venit ideea de realiza "maşinăria" când a încercat să creeze un dispozitiv care să poată produce oxigen pentru misiunile pe Marte. Cutia magică este compusă dintr-o serie de plăci ceramice, intersectate cu un aliaj metalic. Poate funcţiona atât cu combustibili fosili, cât şi cu biomasă. Aceştia se combină cu oxigenul, iar rezultatele sunt electricitatea, dioxidul de carbon şi apa. Versiunile la scară mare costă acum 700.000 de dolari, iar cele pentru uz casnic se aşteaptă să coste 3.000 de dolari.
ARPA-E este o agenţie americană, verişoara pe probleme energetice a celebrei DARPA, care experimentează tehnologii militare. ARPA-E a primit 400 de milioane de dolari din pachetul de stimulare a economiei americane, în valoare de 787 miliarde de dolari.
O parte din bani a fost folosită de chimistul Dan Nocera de la Massachusetts Institute of Technology (MIT). Nocera a folosit un catalizator special pentru a descompune apa în hidrogen şi oxigen folosind lumina solară. Procesul inventat de el este atât de ieftin încât o sticlă de apă şi procesul de fotosinteză sunt de ajuns pentru a alimenta o casă. În aproape patru ore procesul dezvoltat de chimist poate produce 30 kWh de electricitate.
Până nu demult, o serie de mici crustacee erau considerate de marinari o pacoste, deoarece au un mare apetit la digerarea lemnului şi distrugeau yahturile şi corăbiile. Acum oamenii de ştiinţă vor să folosească enzimele pe care aceste crustacee le produc pentru a sparge fibrele de lemn şi să le transforme în zaharuri. Micile animale pot sparge chiar şi lignitul, care în mod normal nu este digestibil. O fabrică de biocombustibil bazat pe aceste creaturi ar putea produce zaharurile respective foarte eficient, scrie PopSci. Singurul inconvenient e că aceste animale trebuie "hrănite" cu lemn, însă speciile de copaci modificaţi genetic pentru a creşte foarte rapid sunt o rezolvare.
sursa:http://www.infoportal.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu