poezii

Ion Minulescu -Romanta raspunsului mut
                   

Ce vad!…
E-adevarat?…
Tu esti?…
Cum?…
N-ai murit?…
Tot mai traiesti?…
Pendula care te-ai oprit din mers,
Încerci acum sa mergi în sens invers?…

Hai!… Spune-mi…
Spune-mi tot ce stii…
Sa-mi spui chiar si minciuni,
Sa-mi spui
Ce n-ai spus nimanui –
Nici celor morti,
Nici celor vii …

Ce victime ai mai facut
Din clipa-n care urma ti-am pierdut?…
Ce vrajitoare te-a trecut prin foc
Si-a reusit sa-ti puna inima la loc?…
Si care-anume sfânt din calendar
Te-a sfatuit sa te-ntâlnesti cu mine iar?…

De ce zâmbesti?
E-adevarat?…
Te-ai razgândit?…
Ne-am împacat?…
Iar ne iubim?…
Sau, poate, si-azi ne regasim
Aceiasi vechi dusmani?…
Dar tu mai stii dupa câti ani?…

Eu te-am iertat de mult!…
Dar tu?…
Raspunde-mi „Da”…
Raspunde-mi „Nu” –
Totuna mi-e!…
Stii tu de ce –
La tine „Nu” si „Da” nu sunt
Decât aceleasi vorbe-n vânt!…

De ce te temi?…
De ce-ti ascunzi
În palme ochii tai rotunzi?…
De ce-ti aprinzi ca un semnal
De foc bengal
Obrajii tai de portelan
Si inima de Caliban?…

Raspunde-mi!…
Vreau sa stiu si eu,
De ce-ai venit?…
De dragul meu?
Sau, poate, n-ai venit decât
Sa-mi torni, ca si-n trecut, pe gât
Un paharel de coniac,
Ca eu sa tac,
Iar tu sa tipi
Si sa dispari, apoi, suspect,
Cu voluptatea unei bombe de efect!…

Ce zici?
Asa e c-am ghicit
De ce-ai venit?…
De ce te-ncrunti si nu-mi raspunzi?…
Ce nou secret îmi mai ascunzi?…
De ce scrâsnesti din dinti
Si taci?…
Hai!… Spune-mi, ce-ai de gând sa faci?
Deschide-ti gura – mii de draci! –
Si lasa-ma sa-ti mai sarut…
Nu gura…
Ci raspunsul mut!…




Ion Minulescu -Ecce homo


Eu sunt o-mperechere de straniu
Si comun,
De aiurari de clopot
Si framântari de clape -
În suflet port tristetea planetelor ce-apun,
Si-n cântece, tumultul caderilor de ape...

Eu sunt o cadentare de bine
Si de rau,
De glasuri razvratite
Si resemnari târzii -
În gesturi port sfidarea a tot ce-i Dumnezeu,
Si-n visuri, majestatea solarei agonii...

Eu sunt o-ncrucisare de harfe
Si trompete,
De lenese pavane
Si repezi farandole -
În lacrimi port minciuna tacutelor regrete,
Si-n râs, impertinenta sonorelor mandole.

Eu sunt o armonie de proza
Si de vers,
De crime
Si idile,
De arta
Si eres -
În craniu port Imensul, stapân pe Univers,
Si-n vers, vointa celui din urma Ne'nteles!...


Ion Minulescu - Celei care pleaca


Tu crezi c-a fost iubire-adevarata...
Eu cred c-a fost o scurta nebunie...
Dar ce anume-a fost,
Ce-am vrut sa fie
Noi nu vom sti-o poate niciodata...

A fost un vis trait pe-un tarm de mare.
Un cântec trist, adus din alte tari
De niste pasari albe - calatoare
Pe-albastrul razvratit al altor mari
Un cântec trist, adus de marinarii
Sositi din Boston,
Norfolk
Si New York,
Un cântec trist, ce-l cânta-ades pescarii
Când pleaca-n larg si nu se mai întorc.
Si-a fost refrenul unor triolete
Cu care-alt'data un poet din Nord,
Pe marginile albului fiord,
Cersea iubirea blondelor cochete...

A fost un vis,
Un vers,
O melodie,
Ce n-am cântat-o, poate, niciodata...

. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Tu crezi c-a fost iubire-adevarata?...
Eu cred c-a fost o scurta nebunie!



Ion Minulescu - Nu sunt ce par a fi


Nu sunt ce par a fi -
Nu sunt
Nimic din ce-as fi vrut sa fiu!...
Dar fiindca m-am nascut fara sa stiu,
Sau prea curând,
Sau poate prea târziu...
M-am resemnat, ca orice bun crestin,
Si n-am ramas decât... Cel care sunt!...

Sunt cel din urma strop de vin
Din rustica ulcica de pamânt
Pe care l-au sorbit pe rând
Cinci generatii de olteni -
Cei mai de seama podgoreni,
Dintre mosneni
Si oraseni -
Stramosii mei, care-au murit cântând:
"Oltule... râu blestemat...
Ce vii asa turburat"...
Dar Oltul i-a platit la fel
Cum l-au cântat si ei pe el...
Si cum - mi-e martor Dumnezeu -
Astazi, nu-l mai cânt decât eu!...

Pe mine, însa -
Ce pacat
Ca vinul vechi, de Dragasani,
M-a întinerit cu trei sute de ani,
Când fetele din Slatina
Cu ochii mari cât strachina,
De câte ori le-am sarutat,
M-au blestemat
Sa-mi pierd cu mintile
Si datina,
Sa nu mai fiu cel care sunt
Cu-adevarat,
Si ca sa fiu pe placul lor,
Sa le sarut doar la... culesul viilor,
În zvonul glumelor zvârlite-n vânt
Pe care Oltul, când le prinde -
Oricât ar fi de turbure -
Se limpezeste
Si se-ntinde
Cu ele pâna-n Dunare!...

La fel si eu, ca orice bun crestin,
Pe malul Oltului, cândva,
Ma voi întinde tot asa,
Când cel din urma strop de vin
Îl voi sorbi tot din ulcica mea,
Nu din paharul de argint, al altuia -
Pahar strain!...
Si-abia atunci voi fi cu-adevarat
Cel care-am fost -
Un nou crucificat -
În vecii vecilor... Amin!...

Adrian Paunescu - Rau de moarte

Pierduta iubita de departe,
In saptamana asta cat un veac,
Vroiam sa imi fie rau, un rau de moarte,
S-auzi si sa ma suni sa-ntrebi ce fac.

Visam nenorocirea salvatoare
Ce ar putea interveni-ntre noi,
Visam sa auzi ca sunt acel ce moare
Si tu sa incerci o cale inapoi.

Ca tot ce-i rau si mi se intampla mie,
Ajunge-n buletinele de stiri,
Si orice om din zvonul public stie,
Voiam sa cad, sa plangi si sa te miri.

Nu mi-e prea clar daca doream chiar moartea
Sau ma gandeam ca tu m-ai fi salvat,
Asa precum ne inlantuieste cartea,
Nevinovata si nevinovat.

Stiind ca tot ce fac si spun se stie,
As fi cazut pe o strada sau pe-un ring,
De un infarct sau de-o lipotomie,
Cu suferinta mea sa te conving.



Adrian Paunescu - Fosta iubire


Nici amintirea nu te mai pastreaza
De-as vrea sa-ti cant m-as poticni afon
Ai fost o nebunie si o raza
Ramai un numar vechi de telefon.

As vrea sa te mai vad dar nu se poate
Am auzit ca te-am vazut candva
Dar ca prin geam cu marginile mate
Priveam prin fosta draga fiinta ta.

Mai vine cineva si mai imi spune
Cate ceva de bine sau de rau,
Dar noi n-avem nici amintiri comune
Te-ai dus luand tot ce era al tau.

Candva te presimteam pe-o filfaire
Stiam apropierea sa ti-o gust.
Acum chiar sa ma tai tot nu am stire
Ca mie aproape pasul tau ingust.

A fost iubire ? Sau minciuna lunga?
Te rog da voie gandului curat
Din departarea mea sa te ajunga
La orice nume azi te-ai fi mutat.

Un telefon uitat si o adresa...
Aud ca suferi si traiesti urat
Si-ti cureti zilnic cuvenita lesa
Si tu, cu mana ta, ti-o pui la gat.

E greu sa-ti spun, dar viata impreuna
Oricat de scurta, m-a trimis sa-ti spun
Un adevar mai grav ca o minciuna,
Mai trist, mai inflamabil, mai nebun.

Nu mai existi, esti trasnetul de vara
Ce mi-a lasat in creier cer topit
Dar cand te-am aruncat pe usa-afara.
Eu cel mai mult atuncea te-am iubit.

Sa-ti spun sa te intorci ? Astepti zadarnic,
Ramai si-mbraca-ti viata in vopsea,
Marita-te mai bine c-un paharnic,
Sa aiba dromaderii ce sa bea.


Dar daca dupa legile tacerii,
Tu n-ai sa poti acest cosmar sa-l treci ?
Mai bine ma opresc sa nu te sperii
Si sa te pierd, iubita mea, pe veci.

Tacuta mea iubita de departe,
In mine insumi s-a-ntamplat ceva,
Mi-a fost atat de rau, un rau de moarte,
Dar nu m-am prabusit de grija ta.

Din egoismul meu fara rusine,
Ma-ntorc, iluminat si nefiresc,
Mi-e rau, de-atata grija pentru tine,
Si trebuie sa supravietuiesc.


Adrian Paunescu - Spune-mi ceva!


Daca-am sa te chem
Da-mi macar un semn
Fie si-un blestem
Din partea ta.
Totusi nu stiu cum
Pentru-atâta drum
Ce-a-nceput acum
Spune-mi ceva.

În noaptea despartirii dintre noi
Copacii cad pe drum din doi în doi,
În ochi ma bate viscolul câinesc
Si am venit sa-ti spun ca te iubesc.

Probabil drumul meu va duce-n iad
Ma-mpiedic de o lacrima si cad
Si iar adorm si iar mi-e dat un vis
Ca biata cifra doi s-a sinucis.

Si de atâta viscol vestitor
Nu ochii mei, ci ochii tai ma dor,
Ca tineri am intrat si cu ce rost
Si ce batrâni iesim din tot ce-a fost.

Nici aripile zboruri nu mai pot,
E numai despartire peste tot
Si se aude ca va fi mai greu
Decât vom fi departe tu si eu.

Dar nu pentru a-ti spune ca e rau
Am dat cu bulgari mari în geamul tau,
Ci ca sa stii, în viscolul câinesc,
Ca plec si mor si plâng si te iubesc.

Si vreau sa-ti dau cu acte înapoi
Dezastrul împartirilor la doi,
Ca sa-ntelegi si tu ce-i cuplul frânt
Si cum e sa fii singur pe pamânt.


Adrian Paunescu - Ce simplu mi-ar fi, daca nu te-as iubi


Ce simplu mi-ar fi, daca nu te-as iubi
Altceva nu-i nimic
Si mereu ma complic
Si ce simplu mi-ar fi,

Daca nu te-as iubi.
Daca m-as lua dupa pretexte,
daca-as trage unde e usor,
nici nu trebuia s-aud de tine
si-mi era mai de folos sa mor.

M-am bagat de buna voie sluga,
dragostei morale ce ti-o port,
dar pricep ca mi-ar fi fost rentabil
sa privesc destinul ca pe-un sport.

Nu-i o simpla încapatânare,
pentru un ambitios pariu,
dar aleg o cale complicata,
tocmai din motivul ca sunt viu.

Eu detest relatia burgheza,
decorata circumstantial,
ma închin la legile naturii
si salut iubirea, ca scandal.

Mama ei de viata prefacuta,
tatal ei de soarta la mezat,
te iubesc în felul unui traznet,
te prefer asa cum s-a-ntâmplat.

Greu îmi e si greu îti e si tie
cu acest fel de a trai al meu,
totusi, vreau sa stii ca, din pacate,
dragostea e o dificultate,
fara care-ar fi cu mult mai greu.