Ordinele Initiatice sunt specifice secolului XVIII si nu necesita in mod obligatoriu religia crestina. Printre cele mai importante astfel de ordine sunt:
1.Fr
ancmasoneria (sau "masoneria") este o organizaţie ai cărei membri sunt înfrăţiţi prin idealuri comune morale şi metafizice, prin iniţierea conformă unui ritual comun, prin jurământul depus pe o carte sfântă (în general Biblia sau Coranul) şi, în majoritatea ramificaţiilor, de credinţa într-o „fiinţă supremă", un „mare arhitect al universului". Această organizaţie, prezentă în majoritatea ţărilor cu civilizaţie de origine europeană, este împărţită în obedienţe, ele însele împărţite în loji (zise şi ateliere) de câte 7-50 de persoane (uneori chiar mai multe).
Istoria Francmasoneriei este oarecum neclara. Originea ei ramanand un mister, un secret pastrat cu strasnicie, in ciuda publicarii a numeroase carti si articole referitoare la Francmasonerie.
Potrivit istoricului mason Albert Mackey, francmasoneria în forma ei actuală a apărut în Marea Britanie în secolul al XVIII-lea.
O lucrare de alchimie în care se pomeneşte expres termenul de "francmason" poate fi datată în anii '50 din secolul al XV-lea. Alţi cercetători masoni susţin că apariţia ordinului poate fi datată istoric în perioada Romei antice, contemporan cu "collegium fabrorum" (colegiul muncitorilor) - un grup de constructori şi arhitecţi devenit un prototip pentru organizarea ulterioară a breslelor. Majoritatea scriitorilor plasează apariţia secretelor masonice în epoca existenţei preoţilor războinici, eroi ai cruciadelor, "cavalerii templieri". Un scriitor din secolul al XVIII-lea susţinea că francmasoneria modernă ar fi fost întemeiată de Godefroy de Bouillon, liderul primei cruciade, care a cucerit Ierusalimul şi despre care se spune că ar fi întemeietorul misterioasei "Stăreţii a Sionului".
Principalele simboluri masonice sunt cele "trei mari lumini": "echerul", "compasul" şi "volumul Sfintei Legi" (cel mai renumit dintre simbolurile masonice), precum şi litera "G", scrisă în interiorul unui echer şi al unui compas, care reprezintă de fapt iniţiala cuvintelor "God" (zeu), "geometrie, generare, geniu, gnoză"... Albert Mackey considera că masonii au fost învăţaţi că "masoneria şi geometria sunt sinonime" şi că "simbolurile geometrice care se găsesc în ritualurile francmasoneriei moderne pot fi considerate rămăşiţele secretelor geometrice cunoscute de masonii Evului Mediu, despre care acum se crede că s-au pierdut". Geometria ocultă, denumită uneori "geometrie sacră", foloseşte de mult timp simboluri geometrice, ca de exemplu cercul, triunghiul, pentagrama etc., pentru ilustrarea unor idei metafizice şi filozofice.
2.Rosicrucianul care a aparut in sec.XVI- XVII fiind marcat de aşa-zisa iniţiativă a alchimistului Valentin Andreea de a da masoneriei denumirea de „Crucea de trandafiri”. După toate aparenţele acest nume reprezintă o alegorie, în concepţia masonilor crucea fiind simbolul unirii sacre, iar trandafirul cel al discreţiei, al tainei, crucea de trandafiri având deci sensul de „confrerie sacră a tăcerii”.Rosicrucianul considera ca evolutia omului se efectueaza tot atât de bine în lumea materiala, ca si în lumea spirituala si pentru acest motiv nicio fiinta umana nu poate cunoaste fericirea daca se orienteaza catre una dintre aceste doua lumi, excluzând-o pe cealalta.
Dintre toate ”questele” medievale cea mai celebră şi mai impresionantă este căutarea Graalului, care face joncţiunea între civilizaţia creştină şi civilizaţia celtică, Graalul fiind în acelaşi timp un simbol al potirului creştin ca şi al vasului celtic în care se aduna băutura de nemurire, simbol al depozitului tradiţional. În ciclul creştin, Graalul (cu sensul de cupă dar şi de carte) este potirul de la Cina de Taină, în care Iosif din Arimatheia a strâns sângele curs, după răstignire, din cele cinci răni ale lui Iisus, sânge care a devenit băutura de nemurire, adică euharistia creştină. Romanele Graalului au fost difuzate în Occident într-o perioadă relativ scurtă, în sec. XIII, mai ales între 1250-1280, adică cu puţin timp înaintea distrugerii ordinului Templierilor. Ele par să fie astfel testamentul esoteric al acestora, de care sunt legate şi alte organizaţii iniţiatice. Dar dacă Graalul s-a ocultat, semnificaţia lui nu s-a pierdut, ci a fost transferată unor Fratii având ca simbol trandafirul în centrul unei cruci si roza devine astfel un simbol al cupei păstrătoare de nectar, ca băutura de nemurire, şi transmiţătoare a semni¬ficaţiilor esoterice ale Tradiţiei perene. Sensul spiritual iniţiatic al Roza-Crucii se regăseşte în numeroase opere medievale, începând cu acel Roman de la Rose şi cu Roza mistică din ¬Paradisul lui Dante, continuând cu The fairie Queen a lui Edmund Spenser pentru a persista sub forme simbolice şi chiar criptografice până în opera lui Shakespeare sau chiar a lui Ronsard care făcea parte dintr-un grup literar, cu nuanţe esoterice, numit La Pléiade. Ultimele manifestaţii concrete si mai explicite ale Roza-Crucii apar la începutul sec XVII, când organizaţiile erau pe cale de ocultare, în trei opere atribuite alchimistului Johann Valentin Andreae (1586-1654) numite: Fama Fraternitatis (1614), Confessio (1614) şi mai ales Nunta chimică a legendarului Christian Rosenkreutz (1616). Însuşi titlul acestei din urmă cărţi arată legătura Roza Crucii cu realizarea unei hierogamii prin iubire şi cu Hermetismul alchimic ¬medieval. In zilele noastre Societatea Rosicruciana este o organizaţie masonică, creştină şi ştiinţifică prezenta peste tot in lume si scopul ei este de a crea, asigura şi încuraja, pentru membrii săi un mediu intelectual reciproc stimulant şi de întrajutorare pentru cercetarea secretelor Naturii şi pentru rezolvarea marilor probleme ale Vieţii; de a facilita studiul sistemului filozofic bazat pe Kabbala şi pe doctrinele lui Hermes Trismegistus conform primelor concepte din 1450.
ancmasoneria (sau "masoneria") este o organizaţie ai cărei membri sunt înfrăţiţi prin idealuri comune morale şi metafizice, prin iniţierea conformă unui ritual comun, prin jurământul depus pe o carte sfântă (în general Biblia sau Coranul) şi, în majoritatea ramificaţiilor, de credinţa într-o „fiinţă supremă", un „mare arhitect al universului". Această organizaţie, prezentă în majoritatea ţărilor cu civilizaţie de origine europeană, este împărţită în obedienţe, ele însele împărţite în loji (zise şi ateliere) de câte 7-50 de persoane (uneori chiar mai multe).Istoria Francmasoneriei este oarecum neclara. Originea ei ramanand un mister, un secret pastrat cu strasnicie, in ciuda publicarii a numeroase carti si articole referitoare la Francmasonerie.
Potrivit istoricului mason Albert Mackey, francmasoneria în forma ei actuală a apărut în Marea Britanie în secolul al XVIII-lea.
O lucrare de alchimie în care se pomeneşte expres termenul de "francmason" poate fi datată în anii '50 din secolul al XV-lea. Alţi cercetători masoni susţin că apariţia ordinului poate fi datată istoric în perioada Romei antice, contemporan cu "collegium fabrorum" (colegiul muncitorilor) - un grup de constructori şi arhitecţi devenit un prototip pentru organizarea ulterioară a breslelor. Majoritatea scriitorilor plasează apariţia secretelor masonice în epoca existenţei preoţilor războinici, eroi ai cruciadelor, "cavalerii templieri". Un scriitor din secolul al XVIII-lea susţinea că francmasoneria modernă ar fi fost întemeiată de Godefroy de Bouillon, liderul primei cruciade, care a cucerit Ierusalimul şi despre care se spune că ar fi întemeietorul misterioasei "Stăreţii a Sionului".
Principalele simboluri masonice sunt cele "trei mari lumini": "echerul", "compasul" şi "volumul Sfintei Legi" (cel mai renumit dintre simbolurile masonice), precum şi litera "G", scrisă în interiorul unui echer şi al unui compas, care reprezintă de fapt iniţiala cuvintelor "God" (zeu), "geometrie, generare, geniu, gnoză"... Albert Mackey considera că masonii au fost învăţaţi că "masoneria şi geometria sunt sinonime" şi că "simbolurile geometrice care se găsesc în ritualurile francmasoneriei moderne pot fi considerate rămăşiţele secretelor geometrice cunoscute de masonii Evului Mediu, despre care acum se crede că s-au pierdut". Geometria ocultă, denumită uneori "geometrie sacră", foloseşte de mult timp simboluri geometrice, ca de exemplu cercul, triunghiul, pentagrama etc., pentru ilustrarea unor idei metafizice şi filozofice.
2.Rosicrucianul care a aparut in sec.XVI- XVII fiind marcat de aşa-zisa iniţiativă a alchimistului Valentin Andreea de a da masoneriei denumirea de „Crucea de trandafiri”. După toate aparenţele acest nume reprezintă o alegorie, în concepţia masonilor crucea fiind simbolul unirii sacre, iar trandafirul cel al discreţiei, al tainei, crucea de trandafiri având deci sensul de „confrerie sacră a tăcerii”.Rosicrucianul considera ca evolutia omului se efectueaza tot atât de bine în lumea materiala, ca si în lumea spirituala si pentru acest motiv nicio fiinta umana nu poate cunoaste fericirea daca se orienteaza catre una dintre aceste doua lumi, excluzând-o pe cealalta.Dintre toate ”questele” medievale cea mai celebră şi mai impresionantă este căutarea Graalului, care face joncţiunea între civilizaţia creştină şi civilizaţia celtică, Graalul fiind în acelaşi timp un simbol al potirului creştin ca şi al vasului celtic în care se aduna băutura de nemurire, simbol al depozitului tradiţional. În ciclul creştin, Graalul (cu sensul de cupă dar şi de carte) este potirul de la Cina de Taină, în care Iosif din Arimatheia a strâns sângele curs, după răstignire, din cele cinci răni ale lui Iisus, sânge care a devenit băutura de nemurire, adică euharistia creştină. Romanele Graalului au fost difuzate în Occident într-o perioadă relativ scurtă, în sec. XIII, mai ales între 1250-1280, adică cu puţin timp înaintea distrugerii ordinului Templierilor. Ele par să fie astfel testamentul esoteric al acestora, de care sunt legate şi alte organizaţii iniţiatice. Dar dacă Graalul s-a ocultat, semnificaţia lui nu s-a pierdut, ci a fost transferată unor Fratii având ca simbol trandafirul în centrul unei cruci si roza devine astfel un simbol al cupei păstrătoare de nectar, ca băutura de nemurire, şi transmiţătoare a semni¬ficaţiilor esoterice ale Tradiţiei perene. Sensul spiritual iniţiatic al Roza-Crucii se regăseşte în numeroase opere medievale, începând cu acel Roman de la Rose şi cu Roza mistică din ¬Paradisul lui Dante, continuând cu The fairie Queen a lui Edmund Spenser pentru a persista sub forme simbolice şi chiar criptografice până în opera lui Shakespeare sau chiar a lui Ronsard care făcea parte dintr-un grup literar, cu nuanţe esoterice, numit La Pléiade. Ultimele manifestaţii concrete si mai explicite ale Roza-Crucii apar la începutul sec XVII, când organizaţiile erau pe cale de ocultare, în trei opere atribuite alchimistului Johann Valentin Andreae (1586-1654) numite: Fama Fraternitatis (1614), Confessio (1614) şi mai ales Nunta chimică a legendarului Christian Rosenkreutz (1616). Însuşi titlul acestei din urmă cărţi arată legătura Roza Crucii cu realizarea unei hierogamii prin iubire şi cu Hermetismul alchimic ¬medieval. In zilele noastre Societatea Rosicruciana este o organizaţie masonică, creştină şi ştiinţifică prezenta peste tot in lume si scopul ei este de a crea, asigura şi încuraja, pentru membrii săi un mediu intelectual reciproc stimulant şi de întrajutorare pentru cercetarea secretelor Naturii şi pentru rezolvarea marilor probleme ale Vieţii; de a facilita studiul sistemului filozofic bazat pe Kabbala şi pe doctrinele lui Hermes Trismegistus conform primelor concepte din 1450.
3.Martinismul este strâns legat de învăţăturile lui Martinez de Pasqually (1727-1774). El a întreprins o sinteză a cunoştinţelor iniţiatice ale lumii occidentale de până la el, incluzând aici cabbala, gnoza, alchimia etc.
Putem vorbi de Martinismul aşa numit primitiv sau martinezismul, care îl are drept creator pe Martinez de Pasqually şi ca formă de exprimare Ordinul Cavalerilor Masoni Aleşi Cohen ai Universului, care includea clasa secretă a Reau+Croix în care, erau admise şi femeile. Pentru a ajunge la gradul maxim în Ordin nu era necesară apartenenţa la Masonerie, întrucât pe atunci femeile nu erau admise în rândurile aceia. Calea iniţiatică propusă de Martinez consta dintr-o practică progresivă de natură magico-teurgică.
Martinismul denumit şi antic, a avut doi inspiratori care au creat doua şcoli cu tehnici complet diferite. Primul este Jean Baptiste Willermoz, discipol direct al lui Martinez, care a creat Ordinul Cavalerilor Binefăcători ai Cetăţii Sfinte din Ierusalim, prin modificarea Ordinului masonic al Strictei Observanţe Templiere. Tehnica urmată era mai ales ritualistică şi operativ-¬masonică. Louis-Claude de Saint-Martin, de asemenea unul dintre discipolii direcţi ai lui Martinez, a abandonat şi el tehnicile operative, pentru a se distanţa, mai apoi, de orice ritual de tip masonic şi pentru a practica aşa numita "cale a inimii", cu aspect mistico-filosofic, surprinzător de apropiată de isihasmul ortodox. Saint-Martin s-a îndreptat astfel spre lumea profană, în care practic a lucrat până la sfârşitul vieţii sale, creând grupuri pe care Robert Amadou, cunoscut cercetator şi istoric al Martinismului, le-a numit ale "Prietenilor Intimi". Operele lui Saint Martin erau adoptate de catre Ordinul Cavalerilor Binefăcători ai Cetăţii Sfinte şi că în mai multe cazuri, mai ales în Europa orientală şi de Nord, cele doua şcoli s-au contopit, dând naştere aşa numitei Masonerii a lui Saint-Martin.
Ordinul Martinist astazi, pe care unii îl numesc "al lui Papus", pentru a-l distinge de alte Ordine aparute mai târziu, se străduieşte să aplice metoda propusă de Louis-Claude de Saint-Martin, pentru a-i ajuta membrii săi să avanseze pe calea transformării personale, mergand înainte pe drumul spiritualităţii, cu ajutorul Cunoaşterii hrănită prin studiu, al Acţiunii concretizată prin practică şi sentimentului izvorat din meditaţie.
Papus a fost reorganizatorul principal al Martinism-ului care s-a răspândit mai cu seamă în perioada dinaintea primului razboi mondial şi care, uneori, a luat chiar forma unei competiţii cu Masoneria, şi anume, Martinismul modern.
Încă de foarte tânăr, Papus a primit iniţierea martinistă. În opera lui se află bazele doctrinei Martiniste propusă de Louis-Claude de Saint-Martin, căreia Papus i-a dat un plus de sub¬stanţă, creând Ordinul Martinst. Astfel, chiar dacă Papus a frecventat practic toate şcolile iniţiatice, ordinele şi obedienţele timpului sau, a rămas Martinist începând de la vârsta de 17 ani şi până în ultima clipă a vieţii sale. În sânul Ordinului Martinist, transmiterea iniţiatică n-a fost niciodată întreruptă, nici măcar în timpul celor două Razboaie Mondiale.
Mai există ceea ce îndeobşte numim Martinismul contemporan, ce îl are ca prim inspirator şi organizator pe Robert Ambelain, în el contopindu-se curente diferite, moştenite din Martinismul modern care, mai ales în Franţa, au dus la evoluţii mistico-creştine.
Putem vorbi de Martinismul aşa numit primitiv sau martinezismul, care îl are drept creator pe Martinez de Pasqually şi ca formă de exprimare Ordinul Cavalerilor Masoni Aleşi Cohen ai Universului, care includea clasa secretă a Reau+Croix în care, erau admise şi femeile. Pentru a ajunge la gradul maxim în Ordin nu era necesară apartenenţa la Masonerie, întrucât pe atunci femeile nu erau admise în rândurile aceia. Calea iniţiatică propusă de Martinez consta dintr-o practică progresivă de natură magico-teurgică.
Martinismul denumit şi antic, a avut doi inspiratori care au creat doua şcoli cu tehnici complet diferite. Primul este Jean Baptiste Willermoz, discipol direct al lui Martinez, care a creat Ordinul Cavalerilor Binefăcători ai Cetăţii Sfinte din Ierusalim, prin modificarea Ordinului masonic al Strictei Observanţe Templiere. Tehnica urmată era mai ales ritualistică şi operativ-¬masonică. Louis-Claude de Saint-Martin, de asemenea unul dintre discipolii direcţi ai lui Martinez, a abandonat şi el tehnicile operative, pentru a se distanţa, mai apoi, de orice ritual de tip masonic şi pentru a practica aşa numita "cale a inimii", cu aspect mistico-filosofic, surprinzător de apropiată de isihasmul ortodox. Saint-Martin s-a îndreptat astfel spre lumea profană, în care practic a lucrat până la sfârşitul vieţii sale, creând grupuri pe care Robert Amadou, cunoscut cercetator şi istoric al Martinismului, le-a numit ale "Prietenilor Intimi". Operele lui Saint Martin erau adoptate de catre Ordinul Cavalerilor Binefăcători ai Cetăţii Sfinte şi că în mai multe cazuri, mai ales în Europa orientală şi de Nord, cele doua şcoli s-au contopit, dând naştere aşa numitei Masonerii a lui Saint-Martin.
Ordinul Martinist astazi, pe care unii îl numesc "al lui Papus", pentru a-l distinge de alte Ordine aparute mai târziu, se străduieşte să aplice metoda propusă de Louis-Claude de Saint-Martin, pentru a-i ajuta membrii săi să avanseze pe calea transformării personale, mergand înainte pe drumul spiritualităţii, cu ajutorul Cunoaşterii hrănită prin studiu, al Acţiunii concretizată prin practică şi sentimentului izvorat din meditaţie.
Papus a fost reorganizatorul principal al Martinism-ului care s-a răspândit mai cu seamă în perioada dinaintea primului razboi mondial şi care, uneori, a luat chiar forma unei competiţii cu Masoneria, şi anume, Martinismul modern.
Încă de foarte tânăr, Papus a primit iniţierea martinistă. În opera lui se află bazele doctrinei Martiniste propusă de Louis-Claude de Saint-Martin, căreia Papus i-a dat un plus de sub¬stanţă, creând Ordinul Martinst. Astfel, chiar dacă Papus a frecventat practic toate şcolile iniţiatice, ordinele şi obedienţele timpului sau, a rămas Martinist începând de la vârsta de 17 ani şi până în ultima clipă a vieţii sale. În sânul Ordinului Martinist, transmiterea iniţiatică n-a fost niciodată întreruptă, nici măcar în timpul celor două Razboaie Mondiale.
Mai există ceea ce îndeobşte numim Martinismul contemporan, ce îl are ca prim inspirator şi organizator pe Robert Ambelain, în el contopindu-se curente diferite, moştenite din Martinismul modern care, mai ales în Franţa, au dus la evoluţii mistico-creştine.
4.
Ordinul Zorilor de Aur (Golden Dawn) - din societatea Rozicruciana apare in 1887 o noua societate, The Golden Dawn, alcatuita din cateva dintre cele mai stralucite spirite ale Angliei.Aceasta societate secreta a avut un mare impact in secolul al XX-lea asupra magiei Europene, din cauza publicarii a unor manuscrise codificate cumparate de Win Westcot, unul dintre fondatori, dintr-un magazin de antichitati ( Crowley 452 ). Apoi Westcot l-a contactat pe Samuel Lidel McGregor Mathers, care era un respectat magician in acel timp. Astfel impreuna au decodat manuscrisul care continea patru ritualuri complicate. In manuscris ei au gasit o adresa al unei persoane numita Doamna Spriengel din Germania care detinea un ordin magic secret. De la aceasta au primit aprobarea de a fonda un alt ordin secret numit “Zorii Aurii” ( Golden Dawn ). Ordinul a oferit o pregatire complexa in magie si avea grade care puteau fi asemanate cu Arborele Vietii. Pentru a dobandi un nou grad, o anumita cantitate de cunostinte practice si teoretice trebuiau dobandite. Pentru a trece de la un grad la altul adeptii trebuiau sa practice un ritual in care primea fiecare diferite arme magice. Pentru fiecare grad exista cate un anumit halat, emblema, simbol, slogan etc.
Acest ordin a decazut din doua motive principale. In primul rand, dupa moartea lui Westcot si Woodman, Mathers a devenit noul dictator care a folosit forta pentru a conduce ordinul. Din acest motiv numerosi membri au plecat. Astfel membrii ramasi erau de proasta calitate. In al doilea rand, cea mai mare si poate lovitura finala impotriva acestui cult a fost data de Aleister Crowley care a publicat toate materialele secrete in revista proprie: “Echinoctiu” ( Equinox ). Apoi au rasarit numeroase ordine din ruinile cultului “Golden Dawn” cum ar fi “Stella Matutina” si acum inca avem culte care practica versiunea ortodoxa a “Zorii Aurii” ( Golden Dawn ).
Aleister Crowley (1875-1947) era membru in The Golden Dawn, ca si in Ordinul martinist si in Ordo Templis Orientis. Crowley a scris multe carti despre magie, fiind pornit foarte mult impotriva creotinismului. El era satanist si se identifica unui “sfant al lui Satan”. Crowley se droga si practica magia sexuala. Samanta aruncata de el va duce la aparitia miscarii hipiotilor
S-ar mai putea discuta aici si de o categorie aparte, rebela, in randul societatilor initiatice: cei care au sustinut nazismul: Vrile, Thule, Ordinul Negru etc. Din Romania merita mentionate Legiunea Arhanghelului Mihail si Garda de Fier. Alte grupari raman in cea mai mare discretie pana cand intervin anumite evenimente. Cel mai bun exemplu fiind Iluminatii din Bavaria.
In Orient exista confrerii musulmane care reprezinta partea esoterica a religiei si raman inchise maselor. In perioada cruciadelor, Templierii au preluat de la Ordinul Asasinilor stilul gotic, limbajul criptic si simbolic. De asemenea, se poate vorbi si de o origine islamica a Rosicrucianismului, eroul manifesto-urilor din anii 1600 facand calatorii in Orient pentru a redescoperi arta care fusese distrusa in Europa de Inchizitie.
Masoneria a inceput sa cunoasca mai multe directii de dezvoltare, de multe ori independente si adeseori aflate – paradoxal – pentru o fratie Universala, in opozitie. In mare, Masoneria este esoterica, oculta si spirituala, Masoneria Deista (regulara) si Masoneria laica.
Ordinul Zorilor de Aur (Golden Dawn) - din societatea Rozicruciana apare in 1887 o noua societate, The Golden Dawn, alcatuita din cateva dintre cele mai stralucite spirite ale Angliei.Aceasta societate secreta a avut un mare impact in secolul al XX-lea asupra magiei Europene, din cauza publicarii a unor manuscrise codificate cumparate de Win Westcot, unul dintre fondatori, dintr-un magazin de antichitati ( Crowley 452 ). Apoi Westcot l-a contactat pe Samuel Lidel McGregor Mathers, care era un respectat magician in acel timp. Astfel impreuna au decodat manuscrisul care continea patru ritualuri complicate. In manuscris ei au gasit o adresa al unei persoane numita Doamna Spriengel din Germania care detinea un ordin magic secret. De la aceasta au primit aprobarea de a fonda un alt ordin secret numit “Zorii Aurii” ( Golden Dawn ). Ordinul a oferit o pregatire complexa in magie si avea grade care puteau fi asemanate cu Arborele Vietii. Pentru a dobandi un nou grad, o anumita cantitate de cunostinte practice si teoretice trebuiau dobandite. Pentru a trece de la un grad la altul adeptii trebuiau sa practice un ritual in care primea fiecare diferite arme magice. Pentru fiecare grad exista cate un anumit halat, emblema, simbol, slogan etc.Acest ordin a decazut din doua motive principale. In primul rand, dupa moartea lui Westcot si Woodman, Mathers a devenit noul dictator care a folosit forta pentru a conduce ordinul. Din acest motiv numerosi membri au plecat. Astfel membrii ramasi erau de proasta calitate. In al doilea rand, cea mai mare si poate lovitura finala impotriva acestui cult a fost data de Aleister Crowley care a publicat toate materialele secrete in revista proprie: “Echinoctiu” ( Equinox ). Apoi au rasarit numeroase ordine din ruinile cultului “Golden Dawn” cum ar fi “Stella Matutina” si acum inca avem culte care practica versiunea ortodoxa a “Zorii Aurii” ( Golden Dawn ).
Aleister Crowley (1875-1947) era membru in The Golden Dawn, ca si in Ordinul martinist si in Ordo Templis Orientis. Crowley a scris multe carti despre magie, fiind pornit foarte mult impotriva creotinismului. El era satanist si se identifica unui “sfant al lui Satan”. Crowley se droga si practica magia sexuala. Samanta aruncata de el va duce la aparitia miscarii hipiotilor
S-ar mai putea discuta aici si de o categorie aparte, rebela, in randul societatilor initiatice: cei care au sustinut nazismul: Vrile, Thule, Ordinul Negru etc. Din Romania merita mentionate Legiunea Arhanghelului Mihail si Garda de Fier. Alte grupari raman in cea mai mare discretie pana cand intervin anumite evenimente. Cel mai bun exemplu fiind Iluminatii din Bavaria.
In Orient exista confrerii musulmane care reprezinta partea esoterica a religiei si raman inchise maselor. In perioada cruciadelor, Templierii au preluat de la Ordinul Asasinilor stilul gotic, limbajul criptic si simbolic. De asemenea, se poate vorbi si de o origine islamica a Rosicrucianismului, eroul manifesto-urilor din anii 1600 facand calatorii in Orient pentru a redescoperi arta care fusese distrusa in Europa de Inchizitie.
Masoneria a inceput sa cunoasca mai multe directii de dezvoltare, de multe ori independente si adeseori aflate – paradoxal – pentru o fratie Universala, in opozitie. In mare, Masoneria este esoterica, oculta si spirituala, Masoneria Deista (regulara) si Masoneria laica.
Francmasoneria esoterica, oculta si spirituala
Ritul egiptean, fondat de Cagliostro in 1771. Ritul va cunoaste, ulterior cateva adaugiri sau reinterpretari, cel mai cunoscut fiind ritul Memphis - Misraim. Bazata pe misteriile revelate umanitatii de catre Hermes Trismegistul, numit de egipteni Thot, urmand miturile lui Isis, Osiris, Horus si Seth, francamsoneria egipteana, in gradele sale inalte dezvolta conceptele hermetice, alchimice si de inalta magie. Intrucat, energiile sunt complemenatre, iar Soarele ca principiu masculin si Luna ca principiu femini se afla la Orient, adeptii francmasoneriei spiritualiste cred ca femeile au acelasi statut in loja, asadar obedientele sunt mixte.In 1881, Jhon Yorker, marele maestru al ritului Memphis si Giambatista Pessina, marele maestru al ritului Misraim din Italia hotarasec fuzionarea celor doua obediente, in urma careia se naste Ordinul Mempis-Misraim, sub patronajul unui mare hierofant mondial. Primul mare hierofant a fost insusi generalul Garibaldi. Ritul comun ajunge la 98 de grade. Din 1908, ritul va fi patronat de Papus ( Gerard Encausse), Teder ( Charles Detre), Jean Bricaud si Constantin Chevillon, ucis in 1944, la Lyon de catre militia vichysta si agenti ai Gestapo.In 1959 apare Consiliul Suprem al ordinelor masonice Memphis si Misraim reunite, iar in 1963 isi va schimba numele in Ritul vechi si primitiv Memphis-Misraim. Pana in 1984, marele hierofant a fost Robert Ambelain. Teza principala a obedientelor masonice de rit egiptean este: „spiritualizarea indivizilor si a societatilor, precum si reintegrarea in timp a Fiintei in stadiul ei primordial” .
Ordinul Alesilor Coen, infiintat de Martinez de Pasqually , esoterist francez de origine evreu-portughez. In 1670, el elaboreaza la Brordeaux Tratatul despre reintegrarea fiintelor in primele lor proprietati si puteri spirituale divine, in care scrie ca universul este o ierarhie de fiinte emanate de catre Creator, iar omul este o creatie de mijloc, deasupra sa fiind ingerii, heruvimii, arhanghelii, serafimii, iar sub el demonii. Ritualul teurgic, magic si ocult il aseza pe adept pe calea reintegrarii in Lumea Edenica de dinaintea pacatului Adamic, prin invocari, si ceremonii.
Francmasoneria Deista (regulara)
Masoneria engleza a fost fundamental modelata de doi scotieni: James Anderson si Cavalerul de Ramsay.
Undeva, s-a produs o separare intre antici si moderni. Patru loji se unesc si formeaza Marea Loja din Londra, prima structura care se rupe din randurile masonilor operativi si formand, conform istoricilor, prima obedienta a francmasonilor regulari. Anticii se constituie ca Marea Loja impunand gradul Royal Arch ca simbol al legaturii masonilor speculativi cu Dumnezeu si continuarea mitului Templului lui Solomon.
O diferenta este ca anticii se autodenumesc Fratie, iar Modernii, Societate.
Francmasoneria Laica
In 1773 s-a format Marele Orient, la Paris. Acestia s-au distantat de restul structurilor masonice prin respingerea bibliei sau a oricarei carti sfinte, si prin directia revolutionara, anti-religioasa. Marele Orient nu se considera regular, ci isi afirma cu o oarecare mandrie “iregularitatea”. Miscarea masonica in carca careia se pun, de regula toate manifestarile anti-masonice.
Acest tip de francmasonerie a lucrat foarte eficient, fiind autoarea revolutiei Franceze, dar si a Terorii, con-autoarea independentei Statelor Unite, dar si prezervatoarea doctrinei iluminatilor care au condus la aparitia socialismului si a comunismului.
In decursul istoriei francmasoneriei au aparut atat avenimente luminoase, de progres, cat si intunecate, cum s-a intamplat cu imixtiunea Iluminatilor din Bavaria, aparitia materialismului, naturalismului, promovarea in lume a ideilor marxiste, care au facut posibila aparitia sistemelor totalitare.
De departe unul dintre cele mai controversate si prost intelese simboluri in cultura europeana recenta, svastica este un simbol ce traverseaza culturile intregului pamant. De la mozaicurile romane, la vasele Greciei Antice, la templele hinduse, picturile budiste, cultura nativilor Nord Americani, svastica este vazuta ca un simbol religios.
Simbolul infinitului (5.1) a fost descoperit in anul 1655 de catre matematicianul John Wallis si a fost botezat 40 de ani mai tarziu de catre Bernoulli “lemniscus”, ceea ce in latina inseamna “funda”.
Trei simboluri, reprezentand in aparenta acelasi lucru:
Istoria oficială a vieţii lui Mihai Eminescu a impus un şablon convenabil. Conform acestuia, Eminescu ar fi fost o fiinţă labilă, neadaptată, pierdută în lumea sa de poet şi ar fi murit nebun, bolnav de sifilis şi alcoolic. Istoria sa reală este însă cu totul alta. Eminescu a fost de fapt un om puternic, de o luciditate excepţională, bine ancorat în realitatea socială şi mai ales politică a vremurilor zbuciumate în care a trăit, un militant activ pentru drepturile ro
