joi, 17 iunie 2010


Ordinele Initiatice

Ordinele Initiatice sunt specifice secolului XVIII si nu necesita in mod obligatoriu religia crestina. Printre cele mai importante astfel de ordine sunt:


1.Francmasoneria (sau "masoneria") este o organizaţie ai cărei membri sunt înfrăţiţi prin idealuri comune morale şi metafizice, prin iniţierea conformă unui ritual comun, prin jurământul depus pe o carte sfântă (în general Biblia sau Coranul) şi, în majoritatea ramificaţiilor, de credinţa într-o „fiinţă supremă", un „mare arhitect al universului". Această organizaţie, prezentă în majoritatea ţărilor cu civilizaţie de origine europeană, este împărţită în obedienţe, ele însele împărţite în loji (zise şi ateliere) de câte 7-50 de persoane (uneori chiar mai multe).
Istoria Francmasoneriei este oarecum neclara. Originea ei ramanand un mister, un secret pastrat cu strasnicie, in ciuda publicarii a numeroase carti si articole referitoare la Francmasonerie.
Potrivit istoricului mason Albert Mackey, francmasoneria în forma ei actuală a apărut în Marea Britanie în secolul al XVIII-lea.
O lucrare de alchimie în care se pomeneşte expres termenul de "francmason" poate fi datată în anii '50 din secolul al XV-lea. Alţi cercetători masoni susţin că apariţia ordinului poate fi datată istoric în perioada Romei antice, contemporan cu "collegium fabrorum" (colegiul muncitorilor) - un grup de constructori şi arhitecţi devenit un prototip pentru organizarea ulterioară a breslelor. Majoritatea scriitorilor plasează apariţia secretelor masonice în epoca existenţei preoţilor războinici, eroi ai cruciadelor, "cavalerii templieri". Un scriitor din secolul al XVIII-lea susţinea că francmasoneria modernă ar fi fost întemeiată de Godefroy de Bouillon, liderul primei cruciade, care a cucerit Ierusalimul şi despre care se spune că ar fi întemeietorul misterioasei "Stăreţii a Sionului".
Principalele simboluri masonice sunt cele "trei mari lumini": "echerul", "compasul" şi "volumul Sfintei Legi" (cel mai renumit dintre simbolurile masonice), precum şi litera "G", scrisă în interiorul unui echer şi al unui compas, care reprezintă de fapt iniţiala cuvintelor "God" (zeu), "geometrie, generare, geniu, gnoză"... Albert Mackey considera că masonii au fost învăţaţi că "masoneria şi geometria sunt sinonime" şi că "simbolurile geometrice care se găsesc în ritualurile francmasoneriei moderne pot fi considerate rămăşiţele secretelor geometrice cunoscute de masonii Evului Mediu, despre care acum se crede că s-au pierdut". Geometria ocultă, denumită uneori "geometrie sacră", foloseşte de mult timp simboluri geometrice, ca de exemplu cercul, triunghiul, pentagrama etc., pentru ilustrarea unor idei metafizice şi filozofice.

2.Rosicrucianul care a aparut in sec.XVI- XVII fiind marcat de aşa-zisa iniţiativă a alchimistului Valentin Andreea de a da masoneriei denumirea de „Crucea de trandafiri”. După toate aparenţele acest nume reprezintă o alegorie, în concepţia masonilor crucea fiind simbolul unirii sacre, iar trandafirul cel al discreţiei, al tainei, crucea de trandafiri având deci sensul de „confrerie sacră a tăcerii”.Rosicrucianul considera ca evolutia omului se efectueaza tot atât de bine în lumea materiala, ca si în lumea spirituala si pentru acest motiv nicio fiinta umana nu poate cunoaste fericirea daca se orienteaza catre una dintre aceste doua lumi, excluzând-o pe cealalta.
Dintre toate ”questele” medievale cea mai celebră şi mai impresionantă este căutarea Graalului, care face joncţiunea între civilizaţia creştină şi civilizaţia celtică, Graalul fiind în acelaşi timp un simbol al potirului creştin ca şi al vasului celtic în care se aduna băutura de nemurire, simbol al depozitului tradiţional. În ciclul creştin, Graalul (cu sensul de cupă dar şi de carte) este potirul de la Cina de Taină, în care Iosif din Arimatheia a strâns sângele curs, după răstignire, din cele cinci răni ale lui Iisus, sânge care a devenit băutura de nemurire, adică euharistia creştină. Romanele Graalului au fost difuzate în Occident într-o perioadă relativ scurtă, în sec. XIII, mai ales între 1250-1280, adică cu puţin timp înaintea distrugerii ordinului Templierilor. Ele par să fie astfel testamentul esoteric al acestora, de care sunt legate şi alte organizaţii iniţiatice. Dar dacă Graalul s-a ocultat, semnificaţia lui nu s-a pierdut, ci a fost transferată unor Fratii având ca simbol trandafirul în centrul unei cruci si roza devine astfel un simbol al cupei păstrătoare de nectar, ca băutura de nemurire, şi transmiţătoare a semni¬ficaţiilor esoterice ale Tradiţiei perene. Sensul spiritual iniţiatic al Roza-Crucii se regăseşte în numeroase opere medievale, începând cu acel Roman de la Rose şi cu Roza mistică din ¬Paradisul lui Dante, continuând cu The fairie Queen a lui Edmund Spenser pentru a persista sub forme simbolice şi chiar criptografice până în opera lui Shakespeare sau chiar a lui Ronsard care făcea parte dintr-un grup literar, cu nuanţe esoterice, numit La Pléiade. Ultimele manifestaţii concrete si mai explicite ale Roza-Crucii apar la începutul sec XVII, când organizaţiile erau pe cale de ocultare, în trei opere atribuite alchimistului Johann Valentin Andreae (1586-1654) numite: Fama Fraternitatis (1614), Confessio (1614) şi mai ales Nunta chimică a legendarului Christian Rosenkreutz (1616). Însuşi titlul acestei din urmă cărţi arată legătura Roza Crucii cu realizarea unei hierogamii prin iubire şi cu Hermetismul alchimic ¬medieval. In zilele noastre Societatea Rosicruciana este o organizaţie masonică, creştină şi ştiinţifică prezenta peste tot in lume si scopul ei este de a crea, asigura şi încuraja, pentru membrii săi un mediu intelectual reciproc stimulant şi de întrajutorare pentru cercetarea secretelor Naturii şi pentru rezolvarea marilor probleme ale Vieţii; de a facilita studiul sistemului filozofic bazat pe Kabbala şi pe doctrinele lui Hermes Trismegistus conform primelor concepte din 1450.
3.Martinismul este strâns legat de învăţăturile lui Martinez de Pasqually (1727-1774). El a întreprins o sinteză a cunoştinţelor iniţiatice ale lumii occidentale de până la el, incluzând aici cabbala, gnoza, alchimia etc.
Putem vorbi de Martinismul aşa numit primitiv sau martinezismul, care îl are drept creator pe Martinez de Pasqually şi ca formă de exprimare Ordinul Cavalerilor Masoni Aleşi Cohen ai Universului, care includea clasa secretă a Reau+Croix în care, erau admise şi femeile. Pentru a ajunge la gradul maxim în Ordin nu era necesară apartenenţa la Masonerie, întrucât pe atunci femeile nu erau admise în rândurile aceia. Calea iniţiatică propusă de Martinez consta dintr-o practică progresivă de natură magico-teurgică.
Martinismul denumit şi antic, a avut doi inspiratori care au creat doua şcoli cu tehnici complet diferite. Primul este Jean Baptiste Willermoz, discipol direct al lui Martinez, care a creat Ordinul Cavalerilor Binefăcători ai Cetăţii Sfinte din Ierusalim, prin modificarea Ordinului masonic al Strictei Observanţe Templiere. Tehnica urmată era mai ales ritualistică şi operativ-¬masonică. Louis-Claude de Saint-Martin, de asemenea unul dintre discipolii direcţi ai lui Martinez, a abandonat şi el tehnicile operative, pentru a se distanţa, mai apoi, de orice ritual de tip masonic şi pentru a practica aşa numita "cale a inimii", cu aspect mistico-filosofic, surprinzător de apropiată de isihasmul ortodox. Saint-Martin s-a îndreptat astfel spre lumea profană, în care practic a lucrat până la sfârşitul vieţii sale, creând grupuri pe care Robert Amadou, cunoscut cercetator şi istoric al Martinismului, le-a numit ale "Prietenilor Intimi". Operele lui Saint Martin erau adoptate de catre Ordinul Cavalerilor Binefăcători ai Cetăţii Sfinte şi că în mai multe cazuri, mai ales în Europa orientală şi de Nord, cele doua şcoli s-au contopit, dând naştere aşa numitei Masonerii a lui Saint-Martin.
Ordinul Martinist astazi, pe care unii îl numesc "al lui Papus", pentru a-l distinge de alte Ordine aparute mai târziu, se străduieşte să aplice metoda propusă de Louis-Claude de Saint-Martin, pentru a-i ajuta membrii săi să avanseze pe calea transformării personale, mergand înainte pe drumul spiritualităţii, cu ajutorul Cunoaşterii hrănită prin studiu, al Acţiunii concretizată prin practică şi sentimentului izvorat din meditaţie.
Papus a fost reorganizatorul principal al Martinism-ului care s-a răspândit mai cu seamă în perioada dinaintea primului razboi mondial şi care, uneori, a luat chiar forma unei competiţii cu Masoneria, şi anume, Martinismul modern.
Încă de foarte tânăr, Papus a primit iniţierea martinistă. În opera lui se află bazele doctrinei Martiniste propusă de Louis-Claude de Saint-Martin, căreia Papus i-a dat un plus de sub¬stanţă, creând Ordinul Martinst. Astfel, chiar dacă Papus a frecventat practic toate şcolile iniţiatice, ordinele şi obedienţele timpului sau, a rămas Martinist începând de la vârsta de 17 ani şi până în ultima clipă a vieţii sale. În sânul Ordinului Martinist, transmiterea iniţiatică n-a fost niciodată întreruptă, nici măcar în timpul celor două Razboaie Mondiale.
Mai există ceea ce îndeobşte numim Martinismul contemporan, ce îl are ca prim inspirator şi organizator pe Robert Ambelain, în el contopindu-se curente diferite, moştenite din Martinismul modern care, mai ales în Franţa, au dus la evoluţii mistico-creştine.

4.Ordinul Zorilor de Aur (Golden Dawn) - din societatea Rozicruciana apare in 1887 o noua societate, The Golden Dawn, alcatuita din cateva dintre cele mai stralucite spirite ale Angliei.Aceasta societate secreta a avut un mare impact in secolul al XX-lea asupra magiei Europene, din cauza publicarii a unor manuscrise codificate cumparate de Win Westcot, unul dintre fondatori, dintr-un magazin de antichitati ( Crowley 452 ). Apoi Westcot l-a contactat pe Samuel Lidel McGregor Mathers, care era un respectat magician in acel timp. Astfel impreuna au decodat manuscrisul care continea patru ritualuri complicate. In manuscris ei au gasit o adresa al unei persoane numita Doamna Spriengel din Germania care detinea un ordin magic secret. De la aceasta au primit aprobarea de a fonda un alt ordin secret numit “Zorii Aurii” ( Golden Dawn ). Ordinul a oferit o pregatire complexa in magie si avea grade care puteau fi asemanate cu Arborele Vietii. Pentru a dobandi un nou grad, o anumita cantitate de cunostinte practice si teoretice trebuiau dobandite. Pentru a trece de la un grad la altul adeptii trebuiau sa practice un ritual in care primea fiecare diferite arme magice. Pentru fiecare grad exista cate un anumit halat, emblema, simbol, slogan etc.
Acest ordin a decazut din doua motive principale. In primul rand, dupa moartea lui Westcot si Woodman, Mathers a devenit noul dictator care a folosit forta pentru a conduce ordinul. Din acest motiv numerosi membri au plecat. Astfel membrii ramasi erau de proasta calitate. In al doilea rand, cea mai mare si poate lovitura finala impotriva acestui cult a fost data de Aleister Crowley care a publicat toate materialele secrete in revista proprie: “Echinoctiu” ( Equinox ). Apoi au rasarit numeroase ordine din ruinile cultului “Golden Dawn” cum ar fi “Stella Matutina” si acum inca avem culte care practica versiunea ortodoxa a “Zorii Aurii” ( Golden Dawn ).
Aleister Crowley (1875-1947) era membru in The Golden Dawn, ca si in Ordinul martinist si in Ordo Templis Orientis. Crowley a scris multe carti despre magie, fiind pornit foarte mult impotriva creotinismului. El era satanist si se identifica unui “sfant al lui Satan”. Crowley se droga si practica magia sexuala. Samanta aruncata de el va duce la aparitia miscarii hipiotilor
S-ar mai putea discuta aici si de o categorie aparte, rebela, in randul societatilor initiatice: cei care au sustinut nazismul: Vrile, Thule, Ordinul Negru etc. Din Romania merita mentionate Legiunea Arhanghelului Mihail si Garda de Fier. Alte grupari raman in cea mai mare discretie pana cand intervin anumite evenimente. Cel mai bun exemplu fiind Iluminatii din Bavaria.
In Orient exista confrerii musulmane care reprezinta partea esoterica a religiei si raman inchise maselor. In perioada cruciadelor, Templierii au preluat de la Ordinul Asasinilor stilul gotic, limbajul criptic si simbolic. De asemenea, se poate vorbi si de o origine islamica a Rosicrucianismului, eroul manifesto-urilor din anii 1600 facand calatorii in Orient pentru a redescoperi arta care fusese distrusa in Europa de Inchizitie.
Masoneria a inceput sa cunoasca mai multe directii de dezvoltare, de multe ori independente si adeseori aflate – paradoxal – pentru o fratie Universala, in opozitie. In mare, Masoneria este esoterica, oculta si spirituala, Masoneria Deista (regulara) si Masoneria laica.

Francmasoneria esoterica, oculta si spirituala


Ritul egiptean, fondat de Cagliostro in 1771. Ritul va cunoaste, ulterior cateva adaugiri sau reinterpretari, cel mai cunoscut fiind ritul Memphis - Misraim. Bazata pe misteriile revelate umanitatii de catre Hermes Trismegistul, numit de egipteni Thot, urmand miturile lui Isis, Osiris, Horus si Seth, francamsoneria egipteana, in gradele sale inalte dezvolta conceptele hermetice, alchimice si de inalta magie. Intrucat, energiile sunt complemenatre, iar Soarele ca principiu masculin si Luna ca principiu femini se afla la Orient, adeptii francmasoneriei spiritualiste cred ca femeile au acelasi statut in loja, asadar obedientele sunt mixte.
In 1881, Jhon Yorker, marele maestru al ritului Memphis si Giambatista Pessina, marele maestru al ritului Misraim din Italia hotarasec fuzionarea celor doua obediente, in urma careia se naste Ordinul Mempis-Misraim, sub patronajul unui mare hierofant mondial. Primul mare hierofant a fost insusi generalul Garibaldi. Ritul comun ajunge la 98 de grade. Din 1908, ritul va fi patronat de Papus ( Gerard Encausse), Teder ( Charles Detre), Jean Bricaud si Constantin Chevillon, ucis in 1944, la Lyon de catre militia vichysta si agenti ai Gestapo.In 1959 apare Consiliul Suprem al ordinelor masonice Memphis si Misraim reunite, iar in 1963 isi va schimba numele in Ritul vechi si primitiv Memphis-Misraim. Pana in 1984, marele hierofant a fost Robert Ambelain. Teza principala a obedientelor masonice de rit egiptean este: „spiritualizarea indivizilor si a societatilor, precum si reintegrarea in timp a Fiintei in stadiul ei primordial” .
Ordinul Alesilor Coen, infiintat de Martinez de Pasqually , esoterist francez de origine evreu-portughez. In 1670, el elaboreaza la Brordeaux Tratatul despre reintegrarea fiintelor in primele lor proprietati si puteri spirituale divine, in care scrie ca universul este o ierarhie de fiinte emanate de catre Creator, iar omul este o creatie de mijloc, deasupra sa fiind ingerii, heruvimii, arhanghelii, serafimii, iar sub el demonii. Ritualul teurgic, magic si ocult il aseza pe adept pe calea reintegrarii in Lumea Edenica de dinaintea pacatului Adamic, prin invocari, si ceremonii.

Francmasoneria Deista (regulara)

Masoneria engleza a fost fundamental modelata de doi scotieni: James Anderson si Cavalerul de Ramsay.
Undeva, s-a produs o separare intre antici si moderni. Patru loji se unesc si formeaza Marea Loja din Londra, prima structura care se rupe din randurile masonilor operativi si formand, conform istoricilor, prima obedienta a francmasonilor regulari. Anticii se constituie ca Marea Loja impunand gradul Royal Arch ca simbol al legaturii masonilor speculativi cu Dumnezeu si continuarea mitului Templului lui Solomon.
O diferenta este ca anticii se autodenumesc Fratie, iar Modernii, Societate.

Francmasoneria Laica

In 1773 s-a format Marele Orient, la Paris. Acestia s-au distantat de restul structurilor masonice prin respingerea bibliei sau a oricarei carti sfinte, si prin directia revolutionara, anti-religioasa. Marele Orient nu se considera regular, ci isi afirma cu o oarecare mandrie “iregularitatea”. Miscarea masonica in carca careia se pun, de regula toate manifestarile anti-masonice.
Acest tip de francmasonerie a lucrat foarte eficient, fiind autoarea revolutiei Franceze, dar si a Terorii, con-autoarea independentei Statelor Unite, dar si prezervatoarea doctrinei iluminatilor care au condus la aparitia socialismului si a comunismului.
In decursul istoriei francmasoneriei au aparut atat avenimente luminoase, de progres, cat si intunecate, cum s-a intamplat cu imixtiunea Iluminatilor din Bavaria, aparitia materialismului, naturalismului, promovarea in lume a ideilor marxiste, care au facut posibila aparitia sistemelor totalitare.
Ordine Cavaleresti Cele mai importante Ordine Cavaleresti sunt: Ordinul Sarmanilor Cavaleri ai lui Hristos si ai Templului lui Solomon cunoscut drept Ordinul Templier, Ordinul Cavalerilor Ospitalieri, Ordinul Dragonului, din care a facut parte si Vlad Tepes, Ordinul Teutonic etc.

Ordinul Cavalerilor Ospitalieri

Sunt ordinul religios cel mai vechi, fondat in prima cruciada 1095-1098.
La origine, Ordinul Ospitalierilor n-a fost un ordin militar, ci un ordin de calugari care se dedicau asistentei calatorilor si pelerinilor, si ingrijirii bolnavilor. La Ierusalim exista o institutie de caritate, han pentru gazduirea pelerinilor si in acelasi timp si spital, fondata de negustorii amalfitani inca din 1070. Ordinul, fondat de nobilul Gerard, se ingrijea de pelerinii bolnavi si ii transporta la aceasta institutie, langa Biserica Sfantul Ioan Botezatorul din Ierusalim. In 1113 papa Paschal al II-lea a recunoscut oficial ordinul, ai carui membri trebuiau sa fie nobili.
Membrii ordinului purtau o mantie neagra cu o cruce malteza in opt puncte. Organizarea ordinului era asemanatoare cu cea a Templierilor. Ospitalierii aveau un mare maestru, care prezida peste organizatia centralizata a cavalerilor, capelanilor si servitorilor. Ei urmau regulile monastice stabilite de Sfantul Augustin (episcopul roman Augustin din Hippo). Aceste reguli guvernau ritualurile zilnice ale rugaciunii, studiului si muncii. Regulile Sfantului Augustin au fost adoptate frecvent de calugari in sec. al XII-lea.
Sub cel de-al doilea mare maestru, Raymond de Puy, ordinul a inceput sa capete si atributii militare, astfel incat in 1200 functiile caritabile ale Ospitalierilor au trecut pe plan secund.
Cucerirea Ierusalimului a dus la transformarea calugarilor Ospitalieri in cea mai puternica forta militara din Palestina, datorita si bogatiilor imense pe care le detineau din donatii.
Succesele in razboaiele pentru apararea Tarii Sfante au dus la imbogatirea ordinului cu mari proprietati in Europa si Palestina. Incepand din 1137, Ordinul Ospitalierilor a luat parte foarte activ la luptele contra musulmanilor, construind si stapanind cetati foarte puternice: Krak des Chevaliers, Belvoir si Margat.
La apogeul puterii, in sec. al XIII-lea, Ospitalierii numarau 500 de cavaleri pentru apararea Regatului Latin al Ierusalimului de turci.
Dupa caderea Acrei, Ordinul Ospitalierilor s-a refugiat in Cipru. In 1310 au cucerit de la turci insula Rodos, pe care au guvernat-o pana in 1552, intitulandu-se Cavalerii Sfantului Ioan din Rodos. Cat au stat in Rodos averea lor a tot crescut. Pe langa donatiile nobililor, ei s-au imbogatit foarte mult in 1323, cand au intrat in posesia unor proprietati ale Templierilor. Cavalerii din Rodos erau singura prezenta crestina in tot estul mediteranean in 1453, data caderii Constantinopolului. Ei au aparat Rodosul impotriva musulmanilor pana in 1522, cand au fost infranti definitiv, dupa un asediu indelungat.
In 1530, imparatul Sfantului Imperiu Roman de Natiune Germana, Carol al V-lea le-a dat cavalerilor insula Malta, ca baza militara. Ordinul s-a numit de atunci Ordinul Cavalerilor de la Malta.
Formidabila garnizoana a cavalerilor a prevenit expansiunea musulmana si a ramas necucerita pana in 1798, cand a fost cucerita de Napoleon. Pana atunci, cavalerii pierdusera majoritatea posesiunilor europene. Ca ordin catolic ei si-au pierdut toate proprietatile din Anglia si majoritatea posesiunilor din Germania, acestea fiind luate de protestanti in timpul Reformei Protestante (1517-1548). Posesiunile lor din Franta au fost pierdute in timpul Revolutiei Franceze. Dupa caderea Maltei, ordinul s-a mutat intr-o manastire la Triest, Italia si mai tarziu la Roma, in 1834.
In 1961 papa Ioan al XXIII-lea a recunoscut ordinul ca o comunitate religioasa a Bisericii Catolice. Astazi ordinul continua sa conduca spitale si sa se ingrijeasca de refugiati si invalizii de razboi.
Principala mostenire a Ospitalierilor a fost una militara. Ei au avut forta necesara pentru a apara estul Mediteranei si Europa de musulmani.

Ordinul Templier

Sărmanii soldaţi ai lui Cristos şi ai Templului lui Solomon cunoscuţi mai ales sub numele de templieri sau Ordinul Templului, au fost unul dintre cele mai cunoscute ordine militare creştine.
Ordinul a existat timp de aproximativ două secole în Evul Mediu. A fost creat în urma primei cruciade din 1096, pentru a asigura călătoria în siguranţă a numeroşilor pelerini europeni către Ierusalim.
Recunoscut oficial de biserică în 1129, Ordinul a crescut repede ca număr de membri şi putere. Cavalerii templieri puteau fi recunoscuţi după hainele albe cu o cruce roşie, distinctivă, şi erau printre cei mai bine echipaţi, antrenaţi şi disciplinaţi războinici din perioada cruciadelor. Membrii Ordinului care nu erau războinici au creat o puternică infrastructură economică în întreaga creştinătate, introducând pentru prima oară proceduri financiare care au reprezentat începutul sistemului bancar, şi au construit numeroase fortificaţii în Europa şi Ţara Sfântă.
Succesul templierilor era strâns legat de succesul cruciadelor. Când Ţara Sfântă a fost pierdută, iar templierii au suferit înfrângeri zdrobitoare, sprijinul pentru existenţa ordinului s-a stins. Zvonurile despre ceremoniile iniţiatice secrete ale lor au creat neîncredere, iar regele Filip al IV-lea al Franţei, puternic îndatorat ordinului, a început să facă presiuni asupra papei Clement al V-lea. Vineri, 13 octombrie 1307, Filip a dat ordin ca Templierii sa fie arestati pe motiv de erezie; aceasta era singura cale ce permitea regelui Frantei sa le confiste uriasa avere. Pentru a li se putea obtine marturisiri incriminatorii, Templierii au fost torturati. Aceste marturisiri includeau: scuiparea si calcarea in picioare a crucii, homosexualitate si sodomie, venerarea unui idol cu numele de Baphomet.
"Indignarea publica a luat amploare din cauza acuzatiilor de venerare a diavolului sub forma unui idol numit Baphomet." Baphomet era "simbolul templier al ritualurilor gnostice. Figura androgina cu barba de tap si copite despicate are legatura cu zeul cu coarne al antichitatii, Mendes." ( Peter Tompkins, The Magic of Obelisks.)
O alta teorie sugereaza ca numele de Baphomet este compus din cuvintele "baphe" (baptism) si "metis" (intelepciune). Ambele teorii implica faptul ca Templierii ar fi venerat, in secret cel putin, o invatatura secreta. Mai multi comentatori considera ca din acest punct Templierii a fi devenit gnostici (o doctrina filosofica caracterizata prin includerea filosofiei elenistice in teologia crestina). Dupa succesul pe care l-a avut Filip in inlaturarea puterii si bogatiei Templierilor, acesta i-a indemnat pe toti ceilalti lideri crestini sa faca acelasi lucru. Sapte ani mai tarziu, in anul 1314, ultimul mare maestru al Cavalerilor Templieri - Jaques de Molay - a fost ars pe rug. Se spune ca acesta i-a blestemat inainte de a arde pe rug, pe regele Frantei, Filip si pe papa Clement V sa moara in acelasi an.
Chiar daca aceasta poveste nu este decat o legenda, dovezile istorice indica faptul ca Papa Clement V a murit la o luna dupa De Molay, iar Filip IV la sapte luni dupa aceea.

Ordinul Teutonic

Ordinul a fost fondat in Acra, in Palestina in 1190. In acel an musulmanii au condus un asediu impotriva orasului, iar Ordinului Cavalerilor Teutoni I s-a dat in grija un spital pentru ranitii si bolnavii cruciati.
In 1198, Ordinul Teutonic a capatat un caracter net militar, insumand cavaleri germani (exclusiv de origine nobila), capelani si calugari-servitori (oblati). Teutonii foloseau acelasi reguli monastice ca si Templierii. Ei au fost recunoscuti oficial de papa Inocentiu al III-lea in 1199. Membrii ordinului purtau o tunica alba cu o cruce neagra.
Bogatia Teutonilor a crescut intr-un ritm lent, deoarece erau in competitie cu celelalte doua ordine. In 1210 Hermann von Salsa a preluat conducerea cavalerilor si sub administratia sa viguroasa ordinul s-a extins rapid.
Importanta cavalerilor Teutoni in Orient nu era comparabila cu cea a Templierilor sau Ospitalierilor, in schimb activitatea lor razboinica nu s-a limitat la zonele statelor cruciatilor din Rasarit, ei mutandu-si sediul operatiunilor in estul Europei. La inceput regele Ungariei i-a invitat sa participe la o cruciada impotriva slavilor din zona baltica si ei au dat curs invitatiei. In 1226 Cavalerii Teutoni au cerut si primit Prusia, ca feuda, de la imparatul Sfantului Imperiu Roman de Natiune Germania, Frederic al II-lea, cu conditia sa converteasca la crestinism locuitorii. In 1234 papa Grigore al IX-lea le-a acordat controlul asupra oricarui teritoriu cucerit de la slavi. Cavalerii Teutoni au construit castele impunatoare pentru a apara noile teritorii. De aici conduceau ofensiva impotriva slavilor. In urmatorii 50 de ani Cavalerii Teutoni au preluat controlul complet asupra Prusiei. Ei au conlucrat cu Ordinul nou creat al Livonienilor, care au devenit parte integranta a Teutonilor in 1237. Majoritatea locuitorilor au fost fortati sa se converteasca la crestinism, iar cei care se opuneau erau fie expulzati, fie omorati. Cavalerii Teutoni au incurajat colonizarea germana a zonei si astfel Prusia a devenit predominant germana.
In 1300 Teutonii au devenit cea mai formidabila putere in zona central estica a Europei. Ei controlau un teritoriu care cuprindea Livonia (cea mai mare parte din Letonia si Estonia), Prusia si parti din Germania. Cavalerii isi mentineau influenta in regiune prin campanii militare care puteau ajunge pana la opt, intr-un singur an. In plus, dupa ce ordinul a fost eliberat de juramantul de saracie de catre papa in 1263, a devenit o organizatie puternica de comert. Ei comercializau, in special, grau si protejau si ajutau statele din Hansa Germana.
La sfarsitul sec. al XIV-lea rolul cavalerilor s-a schimbat rapid. Dupa 1386, Teutonii n-au mai putut afirma ca razboaiele lor erau pentru convertire la crestinism. In acel an, conducatorul Lituaniei s-a casatorit cu regina Poloniei. Alianta dintre Lituania si Polonia a intarit pozitia slavilor in regiune si a inceput un razboi intre Teutoni si polonezi. In 1409 regele Poloniei a invitat toti inamicii Teutonilor sa participe in razboi. Pe 15 iulie 1410 armatele Poloniei impreuna cu recruti cehi, unguri, tatari, lituanieni, cazaci au infrant Ordinul cavalerilor teutoni la Tannenberg, in Prusia.
Cavalerii Teutoni au supravietuit in Prusia si in regiunea baltica in timpul evului mediu tarziu, dar posesiunile lor teritoriale au scazut. Pentru a-si mentine controlul in teritorii au trebuit sa se bazeze pe mercenari, ceea ce a condus la cresterea darilor, spre nemultumirea populatiei.
Puterea lor fiind in declin, Polonia a capturat vestul Prusiei in 1466. In 1525 marele maestru al ordinului Albrecht de Hohenzollern a adoptat luteranismul si a dizolvat ordinul din teritoriile prusace ramase, stabilind un ducat secularizat.
In sec. al XVI-lea cavalerii au pierdut teritoriile din estul Europei in favoarea Rusiei, Poloniei si Suediei. In 1591 au pierdut ultimele teritorii din Livonia. Ordinul s-a mutat in sudul Germaniei si in Austria, in 1683 luptand impotriva turcilor la Viena.
In 1697 numarul membrilor ordinului a scazut dramatic si n-a mai avut forta militara, ordinul devenind pur religios. In 1809 ordinul a fost dizolvat de Napoleon, dar o revitalizare a ordinului s-a produs in Austria in 1834.
In sec. al XIX-lea ordinul a fost o institutie caritabila, dar in 1929 a recapatat functia religioasa. Ordinul a continuat sa functioneze ca un ordin religios al Bisericii Romano-Catolice, cu exceptia perioadei celui de-al II-lea Razboi Mondial, cartierul lui general fiind la Viena.
Mostenirea lor cea mai importanta a constat in convertirea la romano-catolicism a Poloniei si altor state est europene, ca si in constructiile lasate de ei.

Ordinul Dragonului (Societas Draconistrarum)

Ordinul Dragonului (în latină: Societas Draconistrarum) a fost un ordin militar asemănător Ordinului Templierilor, ce s-a instituit în zona centrală a Europei. A fost creat de împăratul Sigismund de Luxemburg în anul 1408, în principal pentru a proteja creştinătatea de ameninţarea otomană.
La 12 Decembrie 1408 este instituit în numele lui Isus Cristos, Ordinul religios cavaleresc al Dragonului care numără în Primul cerc un număr fix de 24 de cavaleri. Sigismund de Luxemburg va fi Maestru magnificus, fiind la rândul lui înconjurat de un număr de cinci cavaleri consilieri care vor purta gradul de mareşali. Al Doilea cerc, cel al scutierilor cavalerilor din Primul cerc, nu are un număr fix de cavaleri.
Ordinul urmăreşte întărirea pământească a Bisericii lui Cristos sub aripa protectoare a religiei creştine care poartă cruciadă împotriva duşmanilor externi şi interni. Pe plan temporal, obiectivul principal al Ordinului este lupta împotriva turcilor şi a ereziei husite precum şi (nemărturisit) întărirea autorităţii regale împotriva veleităţilor de autonomie a magnaţilor maghiari şi a vasalilor Coroanei cât şi limitarea puterii politice a călugărilor.
Primul Maestru al Ordinului este Baronul Mihail Garai. În scurt timp printre cavaleri sunt nobili saxoni, unguri, polonezi, italieni, cehi, sârbi şi valahi (Vlad Ţepeş). În rândurile sale s-au numărat atât laici, cât şi elite are ierarhiei bisericeştiÎn 1408, numărul cavalerilor era 61 iar în 1437, numărul cavalerilor ajunsese la 97. Ierarhia membrilor Ordinului Dragonului era stabilită în funcţie de capacitatea cavalerilor de a echipa un oştean care să lupte în spiritul Ordinului. 400 de oşteni echipaţi de un nobil formau un Banderium care deja cu 100 de soldaţi putea fi condus în luptă cu un steag şi un blazon personal. La nivel de Banderium, nobilii primeau un ajutor financiar regal suplimentar în bani sau în uncii de sare. Un Banderium era plătit de Coroană cu 300 de fiorini ceea ce nu era foarte mult dat fiind că armura completă a unui cavaler costa 50 de fiorini iar casca 20. Batalionul de cavaleri de profesie militară era cel care alimenta Trezoreria regală cu reveniturile a 12000 de sate de şerbi. Forţa financiară şi militară Ordinului Dragonului aparţinea exclusiv nobililor, regele Sigismund, Alteţă Serenissimă, fiind capabil să echipeze singur 4000 de arcaşi.
În anii 1415-1417, Nicolae Csáki, cavaler al Ordinului din Transilvania, echipa 900 de pedeştraşi. Pippo Spano 1200. Ordinul Dragonului a reuşit să echipeze între 15.000-20.000 de oşteni, dintre care 10.000 erau arcaşi. În ciuda caracterului cosmopolit al membrilor Ordinului, magnaţii maghiari au încercat constant să limiteze influenţa cavalerilor nemaghiari. Prin medierea Ordinului, Sigismund va combate energic opozanţii politicii sale personale. Problema de ordin militar al Ordinului era tensiunea între proporţia pedestraşilor mercenari, alcătuită îndeosebi din oşteni saxoni, cehi, sârbi sau polonezi şi nucleul arcaşilor maghiari


Specific ordinelor militare, gasim juramantul solemn de aparare a religiei crestine, a vaduvelor si orfanilor; ceremonialul se numea in franceza adoubement. Au existat peste 300 de astfel de ordine din care cele mai importante sunt OSMTH si Ordinul de Malta.